Acţiune plantare arbori in parcul Cina din Ploieşti


De 4 ani a devenit deja o tradiţie ca în luna Aprilie, membrii Clubului Lions Ploieşti, sprijiniţi de elevi de la Şcoala Sfântul Vasile si reprezentanţi ai Societăţii de Gospodarire Urbană, să participe la acţiuni de plantare copaci în Parcul Cina din Ploieşti.

Scopurile acestei acţiuni sunt  protejarea naturii şi dezvoltarea spiritului civic, mai ales în rândul copiilor, de aceea evenimentul a fost organizat  în timpul “Şcolii Altfel” ce are  loc în perioada 07-14 aprilie, săptămâna în care elevii claselor 0-8 din România  învaţă lucruri noi şi sunt implicaţi în activităţi extraşcolare.

Membrii clubului nostru au plantat, marţi 8 aprilie, orele 11, 15 puieţi de catalpa, ajutaţi de 25 elevi, ce au învăţat şi în acest an, ca şi în anii anteriori să fie ecologişti.

Evenimentul a fost primit cu interes de copii. Aceştia au pus nume puieţilor plantaţi şi au promis că vor veni din când în când să vadă evoluţia lor.

Drept răsplată pentru munca depusă, micuţii au fost premiaţi cu o ieşire la un restaurant din apropierea parcului .

Evenimentul se înscrie pe linia acţiunilor derulate de Lions Clubs Internaţionals, acţiune ce a luat naştere în urma cu 4 ani, în 2011, la iniţiativa preşedintelui Lions International din acel an, WING-KunTam.

De atunci, în fiecare an, în luna aprilie se încearcă plantarea a peste 1 milion de copaci în intreaga lume, de către toti membrii Lions.

De ce copacii?

Nu este nici un secret faptul că arborii sunt de mare ajutor pentru mediul înconjurător şi trebuie să conştientizăm cu toţii toate beneficiile pe care plantarea unui singur copac le poate oferi.

Clubul nostru îşi propune să continue campania ecologistă şi anii următori, intenţionând să implice şcoli locale şi întreaga comunitate prahoveană, în acţiuni de plantare copaci,  acţiuni ce vin în sprijinul ocrotirii mediului şi al  creării unui viitor mai curat pentru generaţiile viitoare.

Această acţiune a reprezentat un prilej minunat de a lega numele Lions de ideea de voluntariat în scopul înfrumuseţării spaţiilor naturale, de antrenare a copiilor, stimulându-le interesul pentru protejarea mediului înconjurător şi implicarea în comunitate.

 

WE SERVE!!!

 

Elida Gâldau, Mihaela Dumitru

Lions Club Ploieşti



Articole populare