Bacău, la tabăra copiilor cu diabet


Revista_Lions_Page_26_Image_0002Lions Club Bacău Moldova a organizat a XX-a ediţie a taberei pentru copii cu diabet. A devenit tradiţională colaborarea şi a Lions Club ”Sf. Gheorghe”. În dupăamiaza zilei de 4 septembrie ne-am întâlnit cu copii, Prof. Ioan Micu alias Tata Pac şi cu mine. După intonarea imnurilor am început cu prezentarea pasiunii pentru filatelie şi proiectând exponatul filatelic tematic Lions ”WE SERVE / NOI SERVIM” am realizat concomitent prezentarea tipurilor de materiale filatelice, a istoriei şi a activităţii Lions Club Internaţonal.

Am explicat ce înseamnă Lions ce acţiuni umanitare şi de binefacere desfăşoară în întreaga lume. Am mai prezentat exponatele filatelice”Ştefan cel Mare şi Sfânt”, ”George Enescu – muzician universal” şi secvenţe din alte exponate filatelice care au obţinut medalii de aur la exoziţii filatelice internaţionale şi mondiale. Trei dintre copii auziseră de celebrele timbre ”Cap de bour” şi le-am oferit posibilitatea să le admire.

Am încercat să folosesc termeni şi formulări pentru vârsta lor; reacţiile şi discuţiile ulterioare m-au convins că am reuşit. M-am prezentat ca fiind ”Moşu” şi am avut bucuria să mi se adreseze aşa.

Le-am prezentat ce înseamnă o colecţie şi cum evoluează în acumularea cunoştinţilor din domeniile de colecţionare. Am discutat despre propriile lor pasiuni şi începuturile lor de colecţii. Sunt minunaţi copii, dacă ai răbdarea şi ştii să-i stimulezi să vorbească despre pasiunile lor: sport, citit, scris poezii, dansul şi surpriză colecţiile de şerveţele şi de insigne.

Am organizat un concurs, cu întrebări din informaţiile transmise în timpul expunerii, cu următoarele rezultate: locul I Nistor Delia-Ioana, 12 ani din Zemeş, locul II Stan Mădălina, 16 ani din Comăneşti, locul III Haraga Bogdan, 15 ani din Adjud. Câştigătorii au primit premii in materiale filatelice, locului I i-am oferit şi medalia jubiliară ”Bacău 600”. Toţi copii au primit materiale filatelice, în mod special şi câte un plic filatelic cu tematica Lions. Am participat la spectacolul de închidere al taberei copiilor cu diabet şi am fost impresionat de vivacitatea, intrpretarea şi bucuria de viaţă acestor copii. De asemenea, la eveniment s-a organizat o masă câmpeneșca şi un concurs de karaoke, toate acestea fiind acompaniate de un spectacol muzical oferit de organizatori.

Ioan Catană
Lions Club ”Sf. Gheorghe” Bacău



Articole populare