Invitatie Curs Regional de Conducere pentru viitorii Presedinți ai Cluburilor LIONS din Districtul 124


Dragă prieten Lions,

080-11 Leadership GraphicPe parcursul celor 22 de ani de existență a Cluburilor Lions în România, a devenit evidentă importanța instruirii conducătorilor cluburilor si cunoasterii problemelor cu care se vor confrunta în anul lor de mandat. Acest curs este util nu doar din perspectiva viitorului mandat, ci și pentru dezvoltarea personală a celor care participă. În ultimii 14 ani, numărul participanților la acest curs a crescut în mod constant, fapt reflectat într-o oarecare măsură și de dezvoltarea continuă a Asociației în România.

Pentru prima dată, datorită efortului Comisiei de Leadership, și aportului Directorului Internațional Benedict Ancăr, Districtul nostru beneficiază de o finanțare, oferită de LCI pentru organizarea acestui curs. De asemenea Districtul 124, urmare a deciziei luate la Convenția din 2013, va susține la rândul său acest program. Acest sprijin se va traduce printr-un cost redus pentru participanți, co-finantarea participarii la acest curs se va ridicala un procent de 40-60% din valoarea costurilor de cazare si masa (în funcție de numărul de participanți). Costurile de transport nu se vor deconta.

La curs vor fi acceptați DOAR viitorii președinți de club. În cazul imposibilității participării la curs a viitorului președinte, în limita locurilor disponibile, cluburile pot delega o altă persoană cu funcție de conducere, dar respectiva persoană va trebui să achite costul integral al cursului (contractual de finanțare cu Asociația Internațională nu permite decontarea cheltuielilor decât pentru viitorii Președinți de Club). De asemenea, în cazul neparticipării unei persoane deja înscrise, respectivul club, va trebui să suporte costul primei zile de cazare (120 de lei).

Pentru pregătirea acestui curs, cel mai important și urgent aspect este stabilirea numărul de participanți. În acest sens, te rog sa organizezi la proxima sedinta de club, o discutie despre cine va fi următorul președinte de club. Daca te numeri printre cluburile care au deja stabilită aceasta persoana, te voi ruga să îi transmiți și ei acest mail pentru a putea confirma participarea. Daca clubul trebuie să organizeze alegeri pentru această poziție te voi ruga, sa organizezi aceste alegeri cel târziu până la data de 1 martie.

Rog Președinții de Zonă și de Regiune să retransmită acest mesaj tutror Președinților de cluburi și să se asigure că poziția de Președinte de club va fi cunoscută și respectiva persoană va avea aceată informație disponibilă din timp. Lista de înscriere se va închide la 1 martie 2014

Participanții înscriși vor primi in următoarele două săptămâni programul cursuluiși materiale de studiu. Costul participarii va fi cunoscut la inchiderea listei de participanti.

Seminarul va avea loc începând de vineri, 28 martie (ora 10:00) până duminică 30 martie (ora 12:00) la Hotel Sinaia***

Persoane de contact:

  • Marius POPA VDG1
  • Iulia Țuțuianu Ex-Presedinta Leo
  • Vlad Tica PDG GLT D124
  • Andrei Ciungulete Secretar Executiv D124

Te rog sa mă anunti dacă din există probleme la clubul tău (sau la unele din cluburile din Zona/Regiunea ta).

Multumesc pentru ajutor,

Marius POPA

Vice-guvernator 1



Articole populare