Performanţe sub „pupila lui Melvin Jones”


Revista_Lions_Page_16_Image_0003Melvin Jones, prosper om de afaceri stabilit în Chicago, la vârsta de 38 de ani fonda Lions Clubs International, gest motivat cu următoarele argumente:” Oamenii prin unitatea lor, prin inteligenţă şi ambiţie, punând în valoare tot talentul lor pot îmbunătăţi bunăstarea comunităţii în care activează. Promovând acest spirit lumea poate fi mai bună şi să trăiască în armonie” , un obiectiv care avea să-l propulseze pe Marele Maestru şi în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. În nota acestui preambul se înscrie şi recentul demers lionistic susţinut de primul Club Lions din Sibiu – Clubul Decan.

Este vorba de o reuniune dedicată unor tineri eminenţi din Sibiu. Ioana Lal, Krisztina Pal şi Ioana Teodora Haţegan au avut parte de o recunoaştere lionistică prin invitarea lor la şedinţa extraordinară a Clubului Decan Lions Sibiu. Cum performanţa educaţională se află şi sub „pupila Melvin Jones” -în sesul că intră şi în sfera de preocupăre a mişcării lionistice internaţionale- preşedintele Clubului Decan Lions, avocat Nicolae Ucă, a înmânat elevelor diplome de excelenţă pentru performanţă educaţională, cadru în care membrii Lions au fost informaţi asupra stimulentelor financiare oferite în asemenea situaţii. După momentul festiv a urmat dialogul neconvenţional, relaxant şi interesant, din care spicuim următoarele: „Îmi aduc aminte cum mă simţeam în urmă cu 50 de ani, când terminam liceul. Nu mă dezic nici azi de la opţiunile acelor ani. Noi credem în puterea intelectualităţii de mâine, mai ales că avem în faţă exemplul per formanţei voastre profesionale. Vă felicităm şi ne mândrim cu voi. Munca, perseverenţa, curajul trebuie să vă însoţească viaţa. Un model care merită urmat este oferit de John Locke. Chiar dacă vorbim de un produs al Iluminismului din a doua jumătate a secolului al X VII-lea din Anglia, concepţiile lui Locke sunt valabile şi azi. În această notă vă recomand ca preocuparea voastră să se fixeze asupra sferelor cunoaşterii multidisciplinare, înrădăcinate pe experienţă”, a spus preşedintele Clubului Decan. Cât priveşte laureatele Lions, acestea precizau următoarele: „Mulţumim pentru recunoaşterea Lions. Pentru noi momentul are o semnificaţie specială. Am muncit pe brânci în aceşti ani de liceu şi ne-am bucurat de sprijinul familiei, de o susţinere necondiţionată.

Cel mai greu examen -pentru mine- a fost limba română, dar am luat nota 10. Voi continua studiile la medicină, în centrul universitar Cluj-Napoca. Sper să auziţi în viitor de mine, dar şi de colegele prezente” ( Krisztina); „ Eu voi studia dreptul şi m-am orientat spre o facultate din Heidelberg . Pot să spun că părinţii au fost decisivi în atingerea acestei performanţe, în sensul că au ales pentru mine lucruri simple şi eficiente. Trebuie să vă mărturisesc că sunt impresionată de gestul Clubului Decan Lions, menit a stimula/încuraja tinerii elevi care fac performanţă în sistemul educaţional românesc. Trebuie să mulţumim şi profesorilor, acelora care se dedică cu adevărat, formatori care merită o mai mare recunoaştere naţională.”(Ioana. H); „Şi eu mulţumesc pentru atenţia acordată nouă , unor eleve în care acum investiţi , fără să aveţi şi certitudinea beneficiului în timp. Asta înseamnă că aveţi o încredere deosebită în tineri şi că mizaţi pe rezultatele şi performanţele lor pe termen lung.. Eu voi merge la Cluj spre inginerie deoarece îmi place matematica şi sunt atrasă de mirajul ştiinţelor exacte”(Ioana. L)

Adrian Popescu
LC Sibiu



Articole populare